Un psihopat ca el,
Te-ar lovi peste ceafă,
Și te-ar târî unde ar vrea,
Fără să îi fie teamă de pedeapsa care va urma.
Îți va sfâșia elegant gâtul cu un satâr ,
Îmbrăcat într-o protecție ca acei doctori care se preocupau cu ciuma,
Și nu vei avea pe unde scăpa,
Ești paralizat la pat.
Îți va găti carnea proaspătă ca pe ace,
Mare bucătar se face,
Și le va servi musafirilor ,
Fără îndoială cu un strop de lămâie stoarsă.
Bărbații sunt de vină pentru că au cucerit lumea.
Pentru că au luptat în cele două războaie mondiale.
Pentru că au construit fabrici,
blocuri,
autostrăzi.
Au inventat mașini,
avioane,
instrumente muzicale.
Au făcut artă,
au dat sens cuvintelor banale,
au plantat copaci,
au vânat,
au adus mâncare familiilor lor.
Au protejat femeia,
copilul,
pisica de pe verandă,
vecina bătrână.
Au trimis scrisori,
au fumat țigări amare,
au stat în ploaie
așteptând autobuzul care duce spre Colorado.
Au băut whisky,
s-au împușcat în Chicago cu Al Capone,
au făcut alcool ilegal,
au fost la Alcatraz,
au evadat.
Ei sunt vinovați că lumea este a lor,
pentru că ei au construit-o
și nu au avut voie să se plângă.
Vieții trebuie să-i arăți pula de fiecare dată.
Oricum, tot ea ne învinge.
Așa că unde să fie problema?
Ea ne răpește de lângă oamenii iubiți și nouă să ne fie rușine.
Sugi pula, muist-o!
Sac de spermă mincinos,
că plâng atâtea familii după cei dragi,
și tu bei în baruri cu bețivii,
alcool ieftin.
Să te fut!
Să te fut!
Îți pute pizda aia de milenii
și tot nu taci din gură.
Ne bagi în pământ și te piși pe noi.
Muie!
Să fiu sincer, cam am emoții să postez aici după ce am văzut comentariile mai multor postări... Pe scurt, să zicem că există mai multe... Conflicte.
Oricum, întrebarea mea este: Considerați că poeziile sunt în siguranță aici? Vreau să spun că, dacă cineva postează o poezie bună, există riscul să fie utilizată de altcineva în realitate fără permisiune, aceea persoană pretinzând că este a ei?
Te-am iubit și iarna, știi,
când nu erai atât de frumoasă ca acum.
E iunie
și soarele e prea puternic.
Beau o bere pe terasă.
Am muncit atâția ani
pentru această pace și liniște
și aud, prin pereți imaginari,
că nu o merit.
Chiar și așa, rămân calm.
Ei vorbesc
și eu beau.
Ai purtat mănuși groase
și o căciulă de lână.
Era roz,
ca durerea,
ca himenul.
Un cangur și-a pierdut puiul în Australia.
Era incredibil de cald.
Eram în cabina camionului.
Ce halat alb ai,
ca zăpada de plastic,
și parfumat,
cel mai scump parfum din magazin.
A fost cadoul tău.
În metrou, oamenii sunt oameni,
pentru că tristețea ne apropie,
cea mai nobilă formă de socialism.