Dead-end în carieră, în ce direcție să o iau?
Salut. O să fiu foarte directă. Am 29 de ani și am ajuns la capăt de linie în ceea ce privește cariera mea. Nu am un plan B, și sunt șomeră de 10 luni deja și simt că încep să o iau razna. Momentan nu locuiesc în România, dar plănuiesc să mă întorc în câteva săptămâni în țară și să încerc să îmi găsesc un drum în viață.
Am terminat o facultate cu profil uman, dar fiindcă nu am găsit nimic de muncă în aria studiilor, m-am reprofilat pe partea de tech. Am învățat singură programare și am lucrat 3 ani ca frontend developer. Au fost 3 ani grei, foarte grei, pentru că nu mi-a plăcut ce am făcut, nu am fost bună la ce am făcut și nu în ultimul rând, nu m-am regăsit în domeniu. Acum doresc să schimb direcția, dar simt că nu prea am opțiuni, pentru că webdev-ul nu prea are paralele cu alte domenii, iar momentan din motive personale nu mai pot să mă întorc la facultate. Cam astea ar fi criteriile mele:
- barieră de intrare low (cu posibilitatea de a găsi un job entry level care să nu ceară ani de experiență);
- să nu fiu nevoită să scriu cod (foarte important);
- să nu fie tech support sau customer support;
Nu mă deranjează dacă nu-mi găsesc de muncă remote, dacă salariul de început nu e unul mare, sau dacă trebuie să mai fac o certificare în plus (atâta vreme cât certificarea respectivă ar dura mai puțin de 6 luni).
Aveți ceva sugestii pentru mine? Mulțumesc anticipat!