Transfer de la un centru mic
Bună! Sunt studentă în anul 2 la Medicină Generală, într-un centru universitar mic.
La început am crezut că este o alegere bună, pentru că puteam să rămân acasă, aproape de cei dragi, și în același timp să urmez facultatea. Totuși, în ultima perioadă am început să mă îndoiesc de această decizie.
Simt că, pe măsură ce trece timpul, rămân multe lucruri neînțelese sau insuficient explicate și că, oricât aș învăța singură acasă, nu se compară cu ceea ce ar putea să îți ofere un profesor implicat, care chiar își dorește să te învețe.
Nu îmi doresc neapărat să mă transfer într-un centru universitar mare, mai ales că bănuiesc că procesul ar fi destul de anevoios. Mi-aș dori doar să ajung într-un loc unde să simt că am de la cine învăța.
În anul meu, colectivul este foarte slab din punct de vedere al implicării…colegii sunt complet dezinteresați, notele par puse la întâmplare, iar în spital nimeni nu prea ne bagă în seamă.
Dacă este cineva aici care a trecut printr-o situație similară ,fie că s-a transferat, fie că a ales să rămână aș fi foarte recunoscătoare pentru orice sfat sau experiență împărtășită. Nu îmi doresc să devin un medic mediocru și simt că mediul în care mă aflu acum ar putea contribui la asta.