u/Clean_Palpitation_91

Cărucior pentru apartament fără lift

Salut! După cum scrie și în titlu, locuim la etajul 4 și nu avem lift. Avem un spațiu de depozitare la parter, doar că tot mai este un rand de scări de coborât până la ieșire unde este și prag și ușa de la intrare se deschide greu pentru că are arc.

Având în vedere că eu o să stau cel mai mult cu copilul, deși inițial mă uitam după cărucioare cu roți mari și suspensii bune pentru că vreau să îl plimb mult, ulterior am început să mă gândesc că e mai bine să iau un cărucior ușor și pliabil pe care să îl pot coborî și manevra în timp ce am și copilul. Deci cred că traseul va fi, eu cobor cu bebe într-un baby carrier până la parter, iau căruciorul, îl cobor pe scări și îl scot afara și abia apoi pun copilul.

Voiam să vă întreb ce fel de cărucioare ați ales cele care ați fost în aceeași situație. Sau dacă e mai bine să cumpăr un landou separat și apoi un cărucior sport separat? Nu știu cât de mult vom folosi scoica. Eu nu conduc, doar soțul.

De asemenea, ce se pretează mai bine pentru transportul în comun? Deși o să încerc să merg pe jos pe cât posibil.

Îmi este teamă că un cărucior cu roti mici o să zgâlțâie copilul in toate părțile, dar fără lift, nu știu cum aș putea să car toată ziua un cărucior mare.

Apreciez orice sfat sau dacă puteți să îmi dați exemple de ce ați folosit voi și a fost ok. Mulțumesc.

reddit.com
▲ 739 r/Romania

Ordinea este aleatorie.

  1. Deși există afișe și case cu prioritate pentru femeile însărcinate, nu sunt respectate și oamenii te iau la rost că te bagi în față. Am evitat să le folosesc până nu am avut burta totuși vizibilă pentru că îmi era rușine deși mă simțeam rău. Chiar și așa, poate pentru unii par doar o femeie mai grasă. Am încercat să folosesc casele doar unde chiar era coada foarte mare, în rest am așteptat. No one cares. Lucrătorii din spatele tejghelei nu vor să intervină în ordinea cozilor.

  2. Nimeni nu te lasă să stai jos în mijloacele de transport în comun. În primul rând pentru că toată lumea este cu ochii în telefon sau cu căștile pe cap. O doamnă chiar m-a rugat să îi cedez locul ei.

  3. Oamenii nu se feresc să fumeze și să îmi arunce fumul de țigară în față. Sau maxim întreabă, te deranjează? În timp ce deja își aprind țigara. Fumatul pasiv este periculos și este oricum o lipsă de respect față de persoana nefumătoare din fața ta. Și nu vorbesc despre exemple cu mine care stăteam într-o zonă destinată fumatului.

  4. Până când nu ai o burtă vizibilă, oamenii nu iau în serios modificările pe care le suferă corpul tău. Primul trimestru pentru mine a fost cea mai grea perioadă, mai ales la locul de muncă. Eram extrem de obosită și somnolentă, nu puteam să fiu atentă la ce îmi spuneau oamenii, vomitam și îmi era greață în continuu și aveam rău de mișcare. Ai tot felul de anxietăți, nu știi dacă vei menține sarcina sau dacă totul va fi bine și nu prea vrei să discuți despre asta. Puțin sprijin, mai ales din partea colegilor de muncă, chiar nu strică.

  5. Piața pentru urmărirea sarcinii din România, este modelată după privat. Am încercat să merg la stat și a fost o experiență oribilă. Stai în frig, în picioare, nu se respectă programările, nu are nimeni timp să te lămurească cu nimic, dacă apar probleme nu știi la cine să apelezi și dacă mergi în urgență te întreabă cine te urmărește în privat, ca și când e ceva normal. Nici medicii de familie, nici cei ginecologi nu cunosc legislația. Există un newsletter de la Sorana Stănescu care explica foarte bine ce drepturi ai ca persoană asigurată CNAS în România. M-am dus cu documentele printate de pe site-ul CNAS. No one cares. Nu merge sistemul, nu decontăm analizele astea, nu pot sa îți mai dau alt bilet de trimitere, nu merge fără bilet. Am lăsat-o baltă și m-am dus în privat ca toată lumea.

  6. Algoritmii social media sunt înspăimântători. Fiecare frică a mea spusa sau nespusă a apărut în reclame și articole și videouri și povesti. La început, vedeam întruna știri și postări despre mame care au pierdut sarcina, despre copii cu malformații, despre greșeli pe care le făceau medicii la ecografie. Toate temerile mele apăreau incontinuu. Apoi, pe măsură ce avansa sarcina, se schimba și conținutul. Începeau să îmi apară lucruri legate de pregătirea pentru naștere, alimentație, cursuri pentru părinți, dar din nou, povesti despre mame care au pierdut sarcina la 5 luni sau la naștere sau care au murit la naștere. Fără să caut eu. Nu mai spun de reclame la absolut orice. Absolut îngrozitor. Am evitat și blocat tot până după jumătatea sarcinii când mă început să caut lucruri de cumpărat. Pare o industrie de miliarde. Nimic nu mai faci bine fără un curs. Tot ce știi sau nu știi este greșit și de aia copilul tău o să aibă probleme, că e vina ta ca nu ai făcut cursuri.

  7. Cursurile de puericultura sunt reclama ascunsa pentru firmele care recoltează celule stem. Toată lumea vrea să le facă pentru că tatăl primește câteva zile în plus de concediu. Doar că aceste firme îți iau datele când te înscrii și nu ai cum să te înscrii fără să fii de acord cu prelucrarea datelor. Doar că tu nu ești de acord să te și bombardeze cu emailuri și sms-uri ulterior. Iți bagă pe gât videouri lacrimogene cu mame care și-au salavat copiii de autism, marea spaimă a părinților din ziua de azi, pentru că au recoltat. Eu am consultat mai multe surse și am ajuns la concluzia că este un mare scam.

  8. Ferească sfântul să fii gravidă iarna în țara asta, mai ales la iarna pe care am avut-o acum. Bine, nici pentru caniculă nu avem infrastructură. Am și căzut o dată. Polei peste tot, trotuare impracticabile, fiind obligată să merg pe drum printre mașini. Nu vreau să stiu cum e cu un cărucior.

  9. Persoanele din jur, mai ales femeile, țin neapărat să îți dea sfaturi nesolicitate și multe anxietăți. Ești prea grasă, prea slabă, burta e prea mare sau prea mică, nu mai mânca de aia, ești inconștientă. Cum să mergi cu bicicleta?! Cum să mergi la petrecere?! De ce ai răcit? Nu ai grija? Vezi că e periculos, nu mai ieși din casă niciodată!!!! Normal că ai cazut, ce-ți trebuie sa mergi pe jos pe frigul ăsta. Trebuie sa faci exerciții că uite toate femeile se plâng că nu mai pot să nască. Să iei aia pentru greață, aia sigur te ajută îți spun eu. Asta în timp ce tu abia te ții pe picioare de rău ce îți e. Nu mai sunt femeile ca mai demult, nășteau în câmp. Sau ești prea panicoasă, ce tot atâta mers la doctor, până acum cum s-au făcut copiii?

  10. Trotinetiști gata să mă spulbere pe trotuar. După câteva episoade, am ajuns să mă apropii cu precauție de orice colț de stradă pentru că vin cu viteză și zero vizibilitate.

Asta mi-a venit în minte până acum. Mi-aș dori ca ceilalți să țină cont despre cum se vede lumea și din partea cealaltă. Urmează nașterea.

reddit.com
u/Clean_Palpitation_91 — 10 days ago