Bună!
Am o dilemă foarte mare și mi ar prinde bine o părere din exterior.
Am început acest drum al stomatologiei fără să mă gândesc la el. Ce înseamnă asta? Inițial am dat admiterea în orașul meu, unde eram setată ca vreau AMG și ca eu nu o să fac niciodată medicină pentru ca implică foarte mulți ani de învățat și de chin și mai ales pentru ca nu am vrut să învăț chimie. Fast forward, zilele de admitere pentru medicină și AMG erau în zile diferite, așa ca am mers la medicină pentru a-mi exersa grilele și emoțiile pentru a doua zi. După ce am primit rezultatele am văzut ca am fost admisă la medicină dentară cu 88 și la AMG cu 98. Așa ca mi am zis dacă nici măcar nu am muncit pentru asta și Dumnezeu mi a băgat în traistă ce ar fi să urmez acest drum? Având în vedere ca este o avansare de la asistență la medic.
Facultatea de acolo era una ușoară, da era stres și acolo, dar comparativ când mă uit în urmă era efectiv apă de ploaie. Zic asta pentru ca în anul 2 m-am hotărât să mă transfer la Cluj. Dorința mea de a mă transfera a fost atât de mare încât în acel an nu au existat locuri în anul 3, așa ca am fost dispusă să intru pe locurile din anul 2 și să repet acel an. Și de aici a început coșmarul.
Mă așteptam să fie greu, să fie multe pretenții, să fie la un nivel superior, dar nici așa. Au trecut deja 2 ani și îmi mănâncă sufletul și sănătatea. Stau la birou și mă chinui să învăț și am atacuri de panică. Nu reușesc să fiu la nivelul colegilor mei, chiar dacă am note bune și mă mențin la buget, plătesc cu sănătatea mea. Mi au apărut numai eczeme, bube, mi a căzut jumătate de păr din cap, sunt efectiv epuizată psihic. În vacanță de vară iar mă trezeam terorizată ca trebuie să învăț.
Mă bate un gând să mă las. Dar ce fac cu anii pe care i-am pierdut? Cu toate sacrificiile pe care le am făcut pentru această facultate? Dacă îmi pare rău? Nici nu știu spre ce aș putea să mă reorientez. După ce toți din jurul meu s-au străduit ca eu să ajung astăzi aici cum aș putea să le spun ca nu mai vreau? E doar o perioadă? O să treacă? Prin asta trece toată lumea sau sunt singură? Nivelul de stres pe care mi-l dă e efectiv imens, merg la cursuri și mă deconectez și îmi curg lacrimile și mă gândesc ca nu mai vreau, ca nu e de mine, ca nu sunt îndeajuns de deșteaptă și ca nivelul meu intelectual era cel din orașul meu.