Stanca LM-istului
Am urcat astăzi pe Stânca LM-istului cu o stare pe care nu știu să o descriu altfel decât printr-o melancolie care îmi strânge pieptul.
Diferența e uriașă față de anii trecuți. Înainte, urcam pe poteca asta pur și simplu de plăcere, cu gândul la o plimbare, la o pauză, la o evadare din rutina de zi cu zi. Astăzi, am urcat cu o greutate în suflet – gândul că ar putea fi ultima dată când fac acest traseu în calitate de elev.
Privind de sus spre CNMSM, totul pare atât de mic, dar în același timp, atât de plin de însemnătate. Acolo jos e locul unde m-am format, unde am învățat ce înseamnă camaraderia și unde, involuntar, am lăsat o bucată din mine. Știu că va veni o zi când mă voi întoarce aici ca civil, dar „acasă” nu va mai fi la fel.
O să-mi fie dor de tot. De uniformă, de camarazi, de urcările astea improvizate și de sentimentul ăla de libertate pe care doar stânca asta mi-l dădea după săptămâni grele de școală.