u/Lazy-Swimming-6108

Hari Bucur-Marcu:

B9 = Formatul București 9

A fost inițiat la București, de președinții de atunci ai Poloniei și României, în anul imediat următor anexării ilegale și prin forță armată a Peninsulei Crimeea la Federația Rusă, în 2014.

Cele 9 state membre ale formatului sunt

3 foste republici sovietice socialiste din regiunea Balticii (Estonia, Letonia și Lituania)

6 state cu regimuri foste comuniste, adică foste aflate sub autoritatea Moscovei, din punct de vedere militar - Tratatul de la Varșovia și nu numai (Bulgaria, Cehia, Polonia, România, Slovacia și Ungaria).

Toate cele nouă state membre ale formatului sunt alitate în Organizația Tratatului Atlanticului de Nord - NATO.

Formatul B9 se reunește la nivel de șefi de state și de guverne (summit) și la nivel ministerial (miniștrii de externe și separat miniștrii apărării).

Se copiază astfel, cu intenție declarată, Consiliul Nord-Atlantic, forul de decizie în NATO, care se reunește periodic la aceste niveluri.

Asta, deoarece menirea B9 este de a armoniza percepțiile de securitate ale statelor cu o istorie comună, privind amenințările și riscurile pe care fosta metropolă moscovită le-ar prezenta întregului Continent Europa și în primul eșalon Europei de Est.

Iar, după armonizare, statele participante la B9 să pună pe agenda de lucru a Consiliului Nord-Atlantic inițiative prin care să se soluționeze problemele indientificate.

Din B9 au ajuns de-a lungul vremii pe masa de decizie comună, prin consens, în NATO inițiative legate de nivelul prezenței militare (a comandamentelor și forțelor aliate) pe teritoriul statelor participante la Formatul B9, de pildă.

Tema generală a summitului de azi este „Delivering More for Transatlantic Security” (gazda română nu a tradus această temă în românește, așa că doar putem presupune că se referă la o contribuție mai mare și mai ales concretă a statelor B9 la securitatea transatlantică).

În limbajul NATO, “securitatea transatlantică“ înseamnă securitatea Statelor Unite sau securitatea întregii comunități transatlantice, pe seama Statelor Unite ale Americii (care contribuie cu peste 60 la sută la puterea militară a Alianței).

Participarea la Summitul B9 de azi a statelor membre și invitate reflectă în sine ponderea pe care fiecare dintre ele o acordă formatului și temei propuse.

Astfel, observăm că 7 dintre cele 9 membre ale formatului reprezentate la nivelul Summit (șefii de stat sau de guvern), cu două (Bulgaria și Ungaria) la nivel de ambasadori (adică nici măcar la nivel ministerial).

B9 a fost lărgit anul acesta cu “statele nordice“ (Finlanda, Norvegia și Suedia), care, în materia securității continentale și globale au o istorie de generații, de armonizare a percepțiilor privind amenințările sau oportunitățile, între ele.

Secretarul General al NATO este invitat, alături de președintele Ucrainei.

Statele Unite ale Americii au acceptat invitația la nivel de subsecretar de stat pentru armamente și securitate internațională (ceea de ar părea un nivel sub cel al unui summit, dar este de fapt nivelul de reprezentare corect, în condițiile în care armonizarea viziunilor între participanți nu se va ridica deasupra domeniului de responsabilitate al americanului, care este în poziția cea mai înaltă în Administrația Trump pentru a contura o politică americană pe această temă).

Să sperăm că Summitul B9 + statele nordice va fi unul de succes, în sensul în care, la sfârșitul lui, se va contura o viziune comună a participanților privind ce ar putea face Europa pentru a contribui mai mult la preocupările de securitate ale Statelor Unite, în interiorul zonei de responsabilitate NATO, care include Orientul Mijlociu.

In caz ca nu ati auzit de el, Yuval Noah Harari e un istoric care a vandut vreo 45 de milioane de carti. Mi se pare foarte important pasajul de mai jos pentru ca vorbeste despre o istorie a României mai puțin prezentă în programa noastră școlară din punctul de vedere al unuia care nu are nici un interes să mintă cu ceva sau să manipuleze publicul într-o anumită direcție.

„Pot simpatiza cu suspiciunea faţă de birocraţiile guvernamentale şi faţă de puterea documentelor oficiale, deoarece acestea au jucat un rol important în propria mea familie. Viaţa bunicului meu matern a fost dată peste cap de un recensământ guvernamental şi de incapacitatea de a găsi un document crucial. Bunicul meu Bruno Luttinger s-a născut în 1913 în Cernăuţi. Astăzi acest oraş se află în Ucraina, dar în 1913 făcea parte din Imperiul Habsburgic. Tatăl lui Bruno a dispărut în Primul Război Mondial, iar el a fost crescut de mama sa, Chaya-Pearl. La sfârşitul războiului, Cernăuţi a fost anexat României. La sfârşitul anilor 1930, când România a devenit o dictatură fascistă, un element important al noii sale politici antisemite a fost efectuarea unui recensământ al evreilor.

În 1936, statisticile oficiale spuneau că în România trăiau 758.000 de evrei, reprezentând 4,2% din populaţie. Aceleaşi statistici oficiale spuneau că numărul total de refugiaţi din U.R.S.S., evrei şi neevrei, era de aproximativ 11.000. În 1937 a venit la putere un nou guvern fascist, condus de prim-ministrul Octavian Goga. Goga a fost un poet renumit, precum şi un politician, dar a trecut rapid de la poezia patriotică la statistici false şi birocraţie opresivă. El şi colegii săi au ignorat statisticile oficiale şi au susţinut că sute de mii de refugiaţi evrei inundau România. În mai multe interviuri, Goga a susţinut că jumătate de milion de evrei intraseră ilegal în România şi că numărul total de evrei din ţară era de 1,5 milioane. Organele guvernamentale, statisticienii de extremă dreaptă şi ziarele populare citau în mod regulat cifre şi mai mari. Ambasada României la Paris, de exemplu, susţinea că în România există un milion de refugiaţi evrei. Românii creştini au fost cuprinşi de isteria în masă că în curând vor fi înlocuiţi sau vor deveni o minoritate într-o ţară condusă de evrei.

Guvernul lui Goga a intervenit pentru a oferi o soluţie la problema imaginară inventată de propria sa propagandă. La 22 ianuarie 1938, guvernul a emis o lege prin care le ordona tuturor evreilor din România să prezinte documente care să ateste că s-au născut pe teritoriul României şi că au dreptul la cetăţenia română. Evreii care nu reuşeau să furnizeze dovada îşi pierdeau cetăţenia, împreună cu toate drepturile de şedere şi de angajare.

Dintr-o dată, evreii din România s-au trezit într-un iad birocratic. Mulţi au fost nevoiţi să se deplaseze la locul lor de naştere pentru a căuta documentele relevante, doar pentru a descoperi că arhivele municipale au fost distruse în timpul Primului Război Mondial. Evreii născuţi în teritoriile anexate la România abia după 1918 - cum ar fi Cernăuţi - s-au confruntat cu dificultăţi speciale, deoarece nu aveau certificate de naştere româneşti şi deoarece multe alte documente despre familiile lor erau arhivate în fostele capitale habsburgice Viena şi Budapesta şi nu la Bucureşti. De multe ori, evreii nici nu ş... documente ar fi trebuit să caute, deoarece legea privind recensământul nu specifica ce documente erau considerate "dovezi" suficiente.

Grefierii şi arhiviştii au câştigat o nouă şi profitabilă sursă de venit, evreii frenetici oferindu-se să plătească mită mare pentru a pune mâna pe documentul potrivit. Chiar dacă nu erau implicate mite, procesul era extrem de costisitor: orice solicitare de documente, precum şi depunerea cererii de cetăţenie la autorităţi, implicau plata unor taxe. Găsirea şi depunerea documentului potrivit nu garantau succesul. O diferenţă de o singură literă între modul în care un nume era scris pe certificatul de naştere şi pe actele de cetăţenie era suficientă pentru ca autorităţile să anuleze cetăţenia.

Mulţi evrei nu au putut trece peste aceste obstacole birocratice şi nici măcar nu au depus o cerere de cetăţenie. Dintre cei care au făcut-o, doar 63% au obţinut cetăţenia aprobată. În total, din 758.000 de evrei români, 367.000 şi-au pierdut cetăţenia\[51\]. Bunicul meu Bruno a fost printre ei. Când noua lege a recensământului a fost adoptată la Bucureşti, Bruno nu s-a gândit prea mult la asta. Se născuse în Cernăuţi şi trăise acolo toată viaţa. Gândul că trebuie să dovedească unui birocrat că nu este un străin i s-a părut ridicol. În plus, la începutul anului 1938, mama sa s-a îmbolnăvit şi a murit, iar Bruno a simţit că are lucruri mult mai importante de care să-şi facă griji decât să urmărească documente.

În decembrie 1938, a sosit de la Bucureşti o scrisoare oficială prin care se anula cetăţenia lui Bruno şi, în calitate de străin, acesta a fost concediat imediat de la locul său de muncă dintr-un magazin de radio din Cernăuţi. Bruno era acum nu numai singur şi fără un loc de muncă, ci şi apatrid şi fără prea multe perspective pentru o altă slujbă. Nouă luni mai târziu a izbucnit Al Doilea Război Mondial, iar pericolul pentru evreii fără acte era din ce în ce mai mare. Dintre evreii români care şi-au pierdut cetăţenia în 1938, marea majoritate vor fi ucişi în următorii ani de către fasciştii români şi aliaţii lor nazişti. (Evreii care şi-au păstrat cetăţenia au avut o rată de supravieţuire mult mai mare)\[52\].

Bunicul meu a încercat în repetate rânduri să scape de laţul din ce în ce mai strâns, dar era dificil fără documentele potrivite. De mai multe ori s-a urcat clandestin în trenuri şi nave, doar pentru a fi prins şi arestat. În 1940, a reuşit în cele din urmă să se îmbarce pe unul dintre ultimele vapoare cu destinaţia Palestina înainte ca porţile iadului să se închidă. Când a ajuns în Palestina, a fost imediat întemniţat de britanici ca imigrant ilegal. După două luni în închisoare, i s-a propus o înţelegere: să rămână în închisoare şi să rişte deportarea sau să se înroleze în armata britanică şi să obţină cetăţenia palestiniană. Bunicul meu a acceptat oferta cu ambele mâini şi, din 1941 până în 1945, a servit în armata britanică în campaniile din Africa de Nord şi Italia. În schimb, şi-a primit actele.

În familia noastră a devenit o datorie sacră să păstrăm documentele. Extrasele de cont, facturile de electricitate, carnetele de student expirate, scrisorile de la municipalitate - dacă aveau o ştampilă oficială pe ele, erau arhivate într-unul dintre numeroasele dosare din dulapul nostru. Nu ştiai niciodată care dintre aceste documente ţi-ar putea salva viaţa într-o zi.”

Sursa: https://ro.scribd.com/document/790906735/Yuval-Noah-Harari-Nexus-Scurta-istorie-a-retelelor-informationale-din-epoca-de-piatra-pana-la-IA