Salutare, M30 aici. Vin către voi cu o dilemă care mă tot macină în ultima vreme, pentru că văd tot mai des aceeași dinamică de doi bani, atât în cercul meu de prieteni, cât și pe propria piele.
Investești un munte de effort (timp, energie, atenție) și primești un return aproape inexistent. Ne-am obișnuit cu un ghosting random, de parcă celălalt nici n-ar fi o ființă umană, cu conversații care mor subit fără niciun motiv logic și cu first dates care au ajuns să se simtă mai mult ca un job interview obositor decât ca o conexiune reală. E un vibe ciudat de tranzacțional peste tot.
Pe de o parte, e clar că dating-ul a devenit un numbers game mizerabil, alimentat de un endless scrolling prin „cataloagele” de pe aplicații. Ai mereu iluzia că există un upgrade la un swipe distanță, așa că de ce să te obosești? Pe de altă parte, stau și mă întreb dacă nu cumva buba e la noi. Poate am ajuns să avem niște standarde complet nerealiste, o lipsă cronică de răbdare sau o idealizare toxică a „chimiei” instantanee care, în realitate, se construiește, nu se livrează la minut.
Întrebarea mea pentru voi e următoarea:
E dating-ul modern complet broken structural (din cauza social media, algoritmilor de dating apps, fenomenului de overchoice etc.) sau pur și simplu am uitat noi să navigăm contextul ăsta? Suntem noi prea „stricați” ca să mai construim ceva fără un ecran între noi?