​
Salut! Acum câteva zile am avut o situație neplăcută cu STB.
Am urcat în tramvai și m-am dus imediat să scanez abonamentul, moment în care am văzut că este expirat (expirase chiar în dimineața respectivă, cu 2–3 ore înainte). M-am tras puțin ca să las alți călători să valideze și am scos telefonul ca să trimit SMS pentru bilet, tocmai pentru a plăti călătoria.
În mai puțin de 5 secunde, o persoană (ulterior am realizat că era controlor) a pus cardul pe aparat, a blocat validarea și a venit direct la mine să îmi ceară biletul. I-am explicat calm situația și faptul că nu aveam cum să știu că abonamentul este expirat înainte să îl verific în tramvai și că eram în proces de a plăti călătoria (mai ales ca stiam ca in data respectiva trebuia sa fie valid, dar l-au dezactivat la 6 dimineata automat se pare).
În acel moment, și-a schimbat complet atitudinea, a chemat alți doi colegi și au început să adopte un ton agresiv și amenințător, deși eu am rămas calm și am încercat să discut civilizat. Au insistat să cobor, iar afară am încercat să clarific situația cu persoana care părea a fi responsabilul, însă acesta a început să țipe și mi-a spus că, fiind „nesimțit”, nu îmi mai oferă opțiunea de suprataxă (80 lei) și că îmi va trimite amendă de 500 lei acasă.
Menționez că nu le-am oferit buletinul și nu le-am comunicat datele personale. La un moment dat, văzând că discuția nu mai este constructivă și devine agresivă și tensionată, am fugit de lângă ei.
Am câteva întrebări:
Într-o astfel de situație, cum aș fi putut verifica valabilitatea abonamentului fără să urc în mijlocul de transport? Sunt o persoană corectă și am plătit mereu cand nu aveam abonament.
Există riscul să primesc amendă în lipsa datelor personale? Se poate face identificarea pe baza camerelor din tramvai (era unul dintre cele noi, verzi)?