u/Fleosca

După ani de ezitări, am zis să facem și noi un drum de Turcia. Eu și nevasta, pentru că câinele nu are buletin, iar copiii sunt pe la casele lor. Prin drumurile noastre, am ajuns și la un All Inclusive. Genul ăla de hotel de 5 stele care te dă pe spate văzând pozele pe Booking, dar la fața locului avea un vibe de cămin cultural părăsit după nuntă. În rest, mâncare cu durumul. La recepție am aflat că sunt doar 5 camere ocupate dintr-un total de 200. Practic hotelul era gol; erau mai mulți angajați decât vizitatori. Ne-au cazat la etajul 5, eram singuri pe tot etajul. Totul era curat decorat cu gust, cu nişte coridoare din alea lungi şi întortocheate, acoperie cu o mochetă cu model hexagonal, The Shining cu miros de cartofi prăjiți.

Prima zi a trecut fără evenimente majore (singura din toată călătoria). A doua zi a fost cam rece, iar seara, după cină, am rămas în cameră. Cam pe la ora 9 seara am ieșit pe balcon la o țigară, doar în chiloți, că nu era să mă îmbrac pentru 5 minute. Am închis ceva mai tare ușa glisantă de la balcon, fără să-mi dau seama că mânerul din interior a alunecat în jos, blocând ușa. Când să intrăm, observ beleaua. Trag de ea, răsucesc, descânt o blestem, ușa nimic, era moartă. Mă uit la nevastă-mea și ne pufnește râsul; am râs de nebuni vreo 5 minute. Mai trag iarăși de ușă, același rezultat. Trecuseră vreo 15 minute, dar nu mai era de glumă. Începusem să tremur de frig, intrasem în faza a doua: enervarea.

Situația era absurdă: doi oameni în toată firea, eu în chiloți, varianta „turist vulnerabil”, nevasta în outfit similar, colecția „panică de seară”. Aveam la noi doar țigările și cocktailurile răsuflate de la bar. Nici telefon, nici haine, nici măcar prezervative. Pe toată fațada clădirii nu se vedea nicio lumină aprinsă. M-am uitat după camere de luat vederi, nimic, doar noi şi marea. Am început să studiez balconul nostru, al vecinilor, înălțimea... Nu era foarte dificil, dar am trecut de prima tinerețe și nu eram sigur dacă fac față. Deja vedeam titlurile din jurnalele televiziunilor românești: „Român mort în Antalya după o escapadă de amor pe balcoanele unui hotel”. Sau: „Român beat, împins de soție de pe balconul unui hotel din Antalya”. Sau: „Tragedie la 5 stele: și-a pierdut hainele la păcănele, apoi s-a aruncat de pe balcon, dă click să o vezi pe nevastă-sa și ce țigări fuma”. Începusem să-mi pun întrebări existențiale, dacă petreceam toată noaptea pe balcon o luam razna.

A trecut vreo oră, trecusem la faza a treia: îngrijorarea. Altfel trece timpul când ești pe balcon în chiloți la 10-12 grade, ne-au cam dispărut zâmbetele. Când mă resemnasem că o să îmbătrânesc pe balcon, se aprinde lumina în camera vecină. Momentul ăla a fost mai emoționant decât orice răsărit de soare văzut de pe balcon. Am început să bat în panoul despărțitor dintre balcoane. Băteam și strigam: „Hey neighbor, help!”. În Turcia limba engleză e opţională, aşa că orice strigam nu mă înţelegea nimeni. Important era să mă fac auzit.

În câteva secunde a ieșit un cuplu tânăr pe balcon, turci neaoşi. Săracu' credea că fac live pe TikTok de pe balcon. Îi explic și gesticulez omului situația, dar el nu înțelegea nimic, era turc. Îi strig „Google Translate” și scoate telefonul din buzunar. Îmi spune că a înțeles și că o să sune la recepție, după care intră înapoi în cameră. Iar noi ne-am pus iarăși pe râsete și am mai aprins o țigară în cinstea lui Allah.

Am terminat noi țigara, trecuseră vreo 10 minute și, văzând că nu apare nimeni, bat din nou în panou: „Hey neighbor, what’s your name?”. A ieșit omul imediat, dacă răspundea Tony mă spărgeam de râs. Avea telefonul pregătit, scria că a fost cineva de la recepție, dar a zis că nu a răspuns nimeni la ușă și a plecat. Eu eram blocat pe balcon în chiloți tetra, cum era să-i răspund la ușă?! Am crezut că e o simulare, un TV show gen camera ascunsă. Cum să fii atât de bolând încât să nu pricepi? Am reluat iarăși discuția pe Translate și se pare că de data asta a înțeles. După alte 10 minute a apărut un „ienicer” care a intrat timid, până ne-a văzut dansurile disperate de pe balcon.

Am ieșit supărat, i-am spus că îi dau în judecată pentru nenorocita aia de ușă și că vreau să vorbesc acum cu managerul. A făcut o față ca de măslină stricată, dar s-a luminat când i-am spus că glumesc. Ne-am îmbrăcat și am coborât la bar să mai luăm câte un cocktail. În hol toată suflarea hotelului era adunată buluc în fața televizorului la un meci de fotbal, vreo 7-8 cetățeni.

A doua zi le-am povestit celor de la recepție pățania noastră. Nu erau impresionați, am crezut că e din cauză că e marți, dar au spus că s-a mai întâmplat. Au rămas că o să verifice ușa. Le-am zis că dacă nu rezolvă situația, să mute măcar telefonul care zace degeaba lângă budă, pe balcon. Poate prinde bine pe viitor. Când am urcat sus în cameră, am văzut ușa tinerilor deschisă. Am ciocănit cu gândul să le mulțumesc, pregătisem o propoziție în limba turcă. Camera era goală, plecaseră.

Eu la final m-am atașat emoțional de balcon i-am făcut și o poză. Nu contează câte stele are hotelul, dacă ești suficient de talentat, poți rămâne noaptea blocat pe balcon și la Mamaia, și în Antalya. E o abilitate ardelenească, nu toți o au. Diferența e că la All Inclusive îți vine cocktailul mai repede, şi are umbreluţă.

TL;DR: Am ieșit la o țigară în chiloți pe un balcon din Turcia, ușa s-a blocat, recepționerul n-a venit că ...lost in Translate, iar un vecin turc a crezut că fac live pe TikTok până i-am explicat prin Google Translate că îngheț ca un dac liber.